M-am hotărât să scriu rândurile astea ca un răspuns pentru un articol publicat de o doamna respectabilă care consideră că problema asta poate fi rezolvată trecând-o în domeniul miștocarerilor puerile.
Adică la întrebarea asta, de ce nu faci un copil ? doamna asta găsea o mie de răspunsuri care mai de care mai tâmpite care se doreau o banalizare veselă a unei asemenea probleme.
Sunt oameni care își doresc copii și din diverse motive nu pot avea. În ziua de azi s-au dezvoltat foarte multe tehnici de a aduce pe lume un copil astfel încât multe cupluri fără nici o șansa au ajunsă să devină părinti. Bineînțeles că aceste cupluri au dus o lupta intensă, au cheltuit bani, au sperat , au dorit și în cele din urmă au fost dăruite cu prunci. Din păcate în momentul în care începi să faci din acesta problema o bagatelă, adică ceva la nivelul cumpărării unui sac de cartofi din piața, pe care îl cumperi sau nu îl cumperi după cum ai chef, din start ai pornit greșit. Lucrul acesta este foarte important, poate cel mai important din viață unui om alături de nașterea și moartea să proprie. Dacă cineva își închipuie că face mișto de așa ceva atunci ar trebui să se gândească cum ar fi să facă mișto de propria viață, adică cum ar fi să moară mai bine decât să debiteze tâmpenii. Oamenii ăștia care nu au trăit decât o fracțiune din viață lor și au pierdut chiar esența vieții omului dar se grăbesc să facă glumițe fără sare și piper dau dovadă de prostie în calitate pură.
Este normal să nu mă pot înțelege cu un om care nu are copii. Un om care are copii are cu totul și cu totul alte repere decât un om care nu are copii. Este ca și cum un om treaz vrea să se înțeleagă cu un om beat.
Eu nu fac parte dintre aceia care spun că venirea pe lume a unui copil iți produce o fericire în viață. Este posibil să realizezi că iți împlinești menirea pe pământ și acest lucru să îți producă o stare de mulțumire. Uneori poate să fie o mulțumire exprimată mai efervescent. Însă în esență venirea pe lume a unui copil și transformarea ta din adult în părinte implică asumarea unor responsabilități. Din acel moment părintele poartă grija și sarcina de a se ocupă de un alt om, un pui de om. Această responsabilitate nu înseamnă neapărat o fericire nemaipomenită, ba mai mult chiar, înseamnă sacrificarea timpului petrecut în folosul personal pentru copil, înseamna cheltuieli în plus și în general impune o serie de limite și sacrificii. Toate aceste lucruri sunt liber asumate. Toate aceste lucruri nu sunt cunoscute de un om care nu are un copil. Din acest motiv afirm fără doar sau poate că un om care are nu copil nu poate să discute cu un om care are copii. Nu au aceiași raportare la viață.
Și până la urmă este vorba de ceva foarte important, este vorba despre viață unui alt om, poate un om care va hotărâ să nu facă nici el copii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu