Nuculus

articol publicat pe republica și jurnalul Bucureștiului Totul a început de la o discuție pe care am avut-o cu soția mea după ce a fost la o conferință a lui Jacques Salome. Mi-a povestit ca percepția mea despre deteriorarea moralei este una corecta dar și universala. Adica degradarea asta sociala nu are loc numai în România, ea se observa inclusiv în tarile dezvoltate, sau mai ales acolo. Cu toate ca în occident nu exista probleme materiale ca în  tarile  est-europene, cu toate ca ei nu au un trecut comunist, degradarea relațiilor interumane a căpătat o accelerație îngrijorătoare. Jacques Salome ne propune un exercițiu practic și instructiv, sa ne inventariem toți cunoscuții care ar veni sa depună o mărturie într-un proces în favoarea noastră și câți ar veni sa depună o mărturie împotriva noastră. Câți ne-ar recunoște calitățile și câți ne-ar denunța defectele. Câți ne-ar lauda și câți ne-ar critica. O sa observam ca foarte putini ar fi dispuși sa ne vadă calitățile și foarte mulți

Cine l-a ars pe rug pe Giordano Bruno? Nimeni nu știe sa-mi spună Am întrebat în sus și în jos, în dreapta și în stânga Cum ii cheamă pe acești învingători anonimi care l-au dus la rug Si au aprins focul urei împotriva ereziei din cutezanță Câți erau și cum ii chema, cum arătau și cum erau îmbrăcați Nimeni nu știe sa-mi spună Câștigătorii momentului au fost uitați de timp Si toți ceilalți care au tăcut ca niște fecale în iarba In piața Campo dei Fiori din Roma Cum s-au trezit ei de dimineața cu gândul sa omoare un om Pe rugul minciunilor și putreziciunii din sufletul lor Cum au plecat ei acasă la familiile lor Împăcați și cu sentimentul datoriei împlinite Criminali fără urma în neantul istoriei întunecate Pierduți pana astăzi pe culoare strâmte și urat mirositoare Transformați în delatori și modele cetățenești O mie de voci fără nume și fără chip Care acuza și cer moartea pe catafalc a speranței Pontează cu sârguința ore suplimentare prin birouri

Sunt o piatra care se sculptează singu ra sub ascuțișul ideilor și al cuvintelor

Sa spunem ca mi-am luat inima în dinți și am trimis câteva poezii la Cenaclul literar Noduri și Semne din Galați. Din punctul meu de vedere un debut oficial târziu, când fructele s-au copt în copacul meu singuratic, plin de amintiri și fluturi năuci. Câteva omizi mănâncă frunze ca sa le crească aripi cât pentru o viata trăita. Sa bem deci o cupa de șampanie amestecata cu vin pelin pentru eroism și curaj. Niciodata nu e prea târziu, uneori e prea devreme.  Daca ma cautați nu sunt acasă, am plecat pe Luna sa petrec cu iubita mea care scrie poezii.

articol publicat pe republica și jurnalul Bucureștiului  Am ascultat un interviu dat de Doina Cornea. Cunoscuta disidenta împotriva comunismului spunea ca pe vremea lui Ceaușescu a luptat împotriva nimicului. Asta nu a însemnat ca a fost mulțumită de efectele revoluției din 89 caracterizând acesta perioada ca fiind jalnica. Mi-a atras însa atenția exprimarea asta extrem de profunda, lupta împotriva nimicului. Mai știu din preceptele religioase ca din nimic nu iese nimic. Dar adevărul este ca nimicul profund ne înconjoară, nimicul care nu lasă în urma nimic. Societatea de astăzi este cuprinsa de o frenezie haotica sa construiască scenarii, bârfe, intrigi, înflorituri, zvonuri, toate activități mărunte. E important ce a zis unul, altul, ce imagine iți crează cei din jurul tău, atitudinea comunității pervertite, imorale, distructive. E o lume prostituata care își vine principiile pentru doi bani. Scenarii diabolice în care oamenii țes acuzații, opinii, păreri pline de răutăți și