articol publicat pe republica și jurnalul Bucureștiului
Totul a început de la o discuție pe care am avut-o cu soția mea după ce a
fost la o conferință a lui Jacques Salome. Mi-a povestit ca percepția mea
despre deteriorarea moralei este una corecta dar și universala. Adica degradarea
asta sociala nu are loc numai în România, ea se observa inclusiv în tarile
dezvoltate, sau mai ales acolo. Cu toate ca în occident nu exista probleme
materiale ca în tarile est-europene, cu toate ca ei nu au un trecut
comunist, degradarea relațiilor interumane a căpătat o accelerație
îngrijorătoare. Jacques Salome ne propune un exercițiu practic și instructiv,
sa ne inventariem toți cunoscuții care ar veni sa depună o mărturie într-un
proces în favoarea noastră și câți ar veni sa depună o mărturie împotriva
noastră. Câți ne-ar recunoște calitățile și câți ne-ar denunța defectele. Câți
ne-ar lauda și câți ne-ar critica. O sa observam ca foarte putini ar fi dispuși
sa ne vadă calitățile și foarte mulți ne-ar denigra. La o scara mai mare , am
concluzionat eu , oamenii sunt mult mai dispuși sa blameze, sa acuze, sa vadă
nereguli decât sa recunoască merite. Iar lucrurile astea se întâmplă déjà de mai
multa vreme în Franța.
Nu știu care sunt cauzele, succesiunea revoluțiilor tehnologice, deschiderea
sociala fără precedent fata de toate tipurile de minorități, dorința oamenilor
de a se afirma inclusiv prin răsturnarea lumii cu fundul în sus, feminismul
exagerat, lupta împotriva rasismului dusa peste limite, ieșirea noastră din
comunism.
In weekend am fost la câteva
muzee profitând de Noaptea Muzeelor apoi am dat o raita prin Centrul Vechi. La muzee lume mai putina decât de obicei
la acest eveniment. Câțiva părinti , câteva perechi romantice, tineri studenți,
câțiva pensionari. In Centru Vechi aglomerație ca niciodată, muzica data la
maxim, mese în mijlocul drumului, oameni beți, o patrula de politie care se
roagă de un patron de club sa dea volumul mai încet, niște negri care mănâncă o
saorma la un restaurant turcesc oarecum plictisiți de nebunia asta. De pe
Șelari am ajuns în Lipscani și am încercat , pe o străduță îngustă, sa ajungem
la Club A. A fost ceva desprins din teatrul absurdului.
Sunt cel puțin patru pub-uri pe străduța aia, muzica data la maxim, clienții în
strada, alcoolizați , agitați în dansuri tribale, se distrează pe o jumătate de
metru pătrat de om, cu mâinile ridicate în aer împrăștiind din sticla de bere
peste ceilalți. Par niște corporatiști scăpați din lesa, dezlănțuiți și liberi
in pătratica lor. Nu se poate înainta dar nici nu putem sa ne întoarcem.
Primatele care se eliberează de stresul de la birou ar vrea sa ne includă în
transa lor, cu forța eventual. Sunt oameni liberi sa facă orice. In zona în care ne aflam muzica de la pub-uri se
amesteca astfel încât nu mai știi exact ce asculți. In fata și în spate sunt
doi țigănuși sprinteni și cu ochii ageri, hoți de buzunare. Undeva pe un
pervaz, pe un spațiu de un metru pe 30 de centimetri doarme un copil al străzii
îmbrăcat în zdrențe și cu o căciulă groasa trasa peste cap. Ma mir cum reușește
sa doarmă în vacarmul asta și mai ales cum oamenii ăștia nu-l vad. Defapt îmi
dau seama ca se ignora reciproc. Corporatiștii sunt veseli, sărbătoresc o noapte de libertate în mințile lor prăjite pentru ca luni merg iarăși la birou sa fie obedienți și pupincuriști sau killeri fără regrete. Este ciudat cum pot
sta împreuna toți acești oameni înghesuiți însa separați fiecare în bula lui
imaginara. Cluburi exclusiviste cu
ținută obligatorie unde animatoarele dezbrăcate dansează în geam. Succesul
și decăderea stau la aceiași masa într-un mod nefiresc. Reușim cu greu sa ieșim
,după o lupta corp la corp cu petrecăreții și hoții de buzunare, în Blănari. Un
cerșetor cu spirit de inițiativă a încărcat într-un căruț de supermarket câțiva
saci cu sticle goale pe care le duce undeva. E trecut de ora doua și lumea e
rupta.
Revenind la Salome, acesta spune ca inclusiv în traningurile de la corporații
este cultivata agresivitatea, minciuna, lipsa sentimentelor și a scrupulelor.
In fond spiritul de competiție, din care însa lipsește fair-play-ul înseamnă utilizarea tuturor resurselor pentru
ați elimina adversarii fără resentimente, asasini cu sânge rece. Singurul scop
este sa urci pe scara ierarhica călcând peste ceilalți cu entuziasm ca sa
ajungi sa câștigi câți mai mulți bani pe care sa-i spargi în cluburi și pub-uri
în Centrul Vechi. Aici faci un fel de terapie de imunizare și descărcare a
conștiinței, trăim în lumea banilor și a iluziilor de tot felul. Capitalismul
este despre acceptarea cu recunoștință a exploatării spune tot Salome.
In Club A sunt din ce în ce mai putini clienți, oricum mult mai putini
decât în cluburile de fite. E ca și cum oamenii normali sunt din ce în ce mai
putini, ne invadează o generație de terminatori. Se pregătesc special pentru o
lume a capitalismului rapace, fără mila, fără suflet, duri, ambițioși, dornici
sa învingă oricum și oriunde.
Nu sunt naiv, oamenii au avut o doza de răutate totdeauna, totuși în zilele
noastre prin scăderea masiva a influentei concrete a religiei în societate, prin
divinizarea unor valori materiale efemere, prin exacerbarea satisfacerii
plăcerilor de orice fel tind sa cred ca omenirea a luat-o pe un drum greșit.
Nu am mai avut un război de 74 de ani însă acum trăim războiul total, toți
împotriva tuturor. Din încrâncenare, din ura, din frustrare, din răzbunare
totul se reduce la ori noi ori ei, nu exista cale de mijloc. Imi suna ciudat in cap prezentarea aia obsedanta de la radio Europa Libera Secolul 21 va fi religios sau nu va fi deloc. Nu sunt un credincios practicant, sunt probabil ca majoritatea populație, sceptic, uneori critic alteori recunoscator însă nu pot sa nu ma gândesc la ce va urma după asta.
Am plecat pe jos pana la Piata Unirii pe bulevardul IC Bratianu, se făcuse
déjà patru dimineața, nu erau oameni pe strada la ora aia. Ce frumos e
Bucureștiul noapte fără oameni !!!
Comentarii
Trimiteți un comentariu