Nuculus

M-am napustit in lume in noaptea dintre ani. Unii ma asteptau altii nu.  Eu nu vroiam sa vin pe lume dar nu mi-au dat nici o sansa Tatal meu nu prea stia cum sa ma numeasca asa ca s-a  incurcat in nume si mi-a dat numele lui Pe care il port si astazi Intr-un fel de multe ori ma gandesc ca sunt  tatalui meu in lumea asta Mi-a placut sa traiesc viata la limita, sa traiesc toate experientele, sa nu ma cenzurez in traire Am vrut si vreau sa cunosc toate sentimentele umane Din cunosterea asta s-a nascut, cred eu, dorinta de a ma exprima Am sentimentul propriei neputinte Stiu ca nu sunt asa cum as vrea sa fiu Dar m-am impacat cu mine si mai ales cu gandul ca voi evolua, poate voi progresa Uneori imi amintesc lucruri care nu s-au intamplat  Sau pe care le-am visat Sau nu 

Mâinile destinului Isi unesc azi liniile, Ceasurile timpului Isi contopesc azi limbile, Copiii pământului Îsi culeg azi oasele, Nisipul deșertului Invadează casele, Sfinții din icoane Cioplesc astazi lemnul, Stâncile valurilor Îsi pierd azi refrenul, Câmpul fertil inghite Tot seninul zorilor, In vocea pastelului Suspina azi culorile. Cu toata lumina pământului, Noapte isi cere azi drepturile. Iar eu, Nu mai stiu sa urăsc.

Ochii negri, noapte plina de dorințe Buzele fragede si carnoase, chemare la desfau Parul tau despletit, vise nevisate Pielea creola, cacao cu lapte Bucile tale, doua boabe imense de cafea Sfarcurile intarite se zbat intre dintii mei Te patrund adanc si hotarat pana la prasele Falusul meu intarit in erectie, sculptura pentru tine Vaginul tau un poem post-modernist fara sfarsit Miroase-n camera a respiratie orgasmica Sexul meu de 45 de ani intra in sexul tau de 26 de ani Si nimeni nu mai stie cine si cum a inceput totul Cu mii de ani inainte ca noi sa existam Cad inert pentru o clipa dupa un spasm  Moartea imi mangaie crestetul zambindu-mi Nu mai am amintiri, nu mai am planuri, am uitat tot E bine si e cald si sunt pierdut E lipicios si umed  Miroase a testosteron  Murim cate putin de fiecare data Si moartea a devenit placuta

Despre iubire poti scrie Daca ai un suflet fântâna, Despre iubire poti sa scrii Daca stii sa astepti: Un călător cu o privire străină, Sau o femeie cu o singură haină pe ea. Despre iubire poti scrie Daca ai un suflet de foc, Despre iubire poti sa scrii Dacă stii sa astepti: Un bărbat luptător de guerilla, Sau o femeie cu gust de cafea. Despre iubire poti scrie Daca ai un suflet de lut, Despre iubire poti sa scrii Daca stii sa astepti: Un actor dispărut fara urma, Sau o femeie care plânge pe deal un amor consumat. Despre iubire poti scrie Daca ai aripi la suflet, Despre iubire poti sa scrii Dacă stii sa astepti: Un nebun alungat de la curte, Sau o femeie ce pierde întruna, putin cate putin din ea.

Nu sunt un mare poet. Nici macar unul mijlociu. Mai degraba unul amator. Dar imi place sa citesc si sa scriu. Este mai mult o manifestare absolut naturala, nefortata, ceva care imi face placere si ma elibereaza..Scriu ce imi place si cand imi place. In felul acesta, inspirat fiind de iubita mea, i-am scris cateva versuri de dragoste. Am scris un acrostih Pentru Ea Am început sa trăiesc atunci când toți credeau ca am murit Nu știu viața când am risipit-o Cum oare voi trai eu fără tine pana mâine Umbra amintirii tale se va întinde în inima mea Țintuit pe crucea iubirii voi muri Acum și pururea în vecii vecilor La acesta poezie Ea mi-a raspuns cu o poezie care initial nu a avut titlu si eu chiar am intitulat-o Poezie de la Ea.  Alunec in dimineata asta E pura E sigura  E imbratisata de timp E plina de usuratate E o bijuterie de la cavalerul noptii E revansa dupa cateva ore fara pasiune. Cei mai frumosi oameni Ii vad astazi laolaltă, Asa cum mi se parea mereu inainte Pe

Trăim într-o lume grăbită în care nimeni nu mai are răbdare să învețe, să explice, să înțeleagă. Totul este concentrat în informațîi furnizate că niște pastile pentru creștere. Învățăturile despre viață sunt cuprinse în învățături sub formă unor sloganuri sau citate inventate de persoane submediocre. A apărut boală Poptămaș, lucruri simple, evidente, platitudini, emise sub formă unor înțelepciuni fără seamăn. Societatea tinde să eticheteze și să claseze toate faptele de viață exact cum se aplică procedurile într-o multinațională. Lucrurile astea nu sunt nocive decât în măsura în care poluează mediul internetului și necesită o muncă de evitare. Există însa stereotipuri absolut nocive, chiar perverse. Câteva dintre ele: În viață trebuie să faci ce iți place. În viață trebuie să faci cu plăcere ceea ce faci.   Evident că se referă la muncă. Și din asta bineînțeles derivă și : Nu trebuie să munceșți ceva ce nu îți face plăcere.  Bineînțeles că autorul anonim nu ne explică cum

M-am hotărât să scriu rândurile astea ca un răspuns pentru un articol publicat de o doamna respectabilă care consideră că problema asta poate fi rezolvată trecând-o în domeniul miștocarerilor puerile. Adică la întrebarea asta, de ce nu faci un copil ? doamna asta găsea o mie de răspunsuri care mai de care mai tâmpite care se doreau o banalizare veselă a unei asemenea probleme. Sunt oameni care își doresc copii și din diverse motive nu pot avea. În ziua de azi s-au dezvoltat foarte multe tehnici de a aduce pe lume un copil astfel încât multe cupluri fără nici o șansa au ajunsă să devină părinti. Bineînțeles că aceste cupluri au dus o lupta intensă, au cheltuit bani, au sperat , au dorit și în cele din urmă au fost dăruite cu prunci. Din păcate în momentul în care începi să faci din acesta problema o bagatelă, adică ceva la nivelul cumpărării unui sac de cartofi din piața, pe care îl cumperi sau nu îl cumperi după cum ai chef, din start ai pornit greșit. Lucrul acesta este foarte imp

O ricât de departe vei plânge L acrimile tale vor uda amintirea iubirii noastre G reu încercate și neînflorite A tunci dar și acum și poate pentru totdeauna

Am aruncat cu anii mei în soare Și apoi a plouat cu pasiune Topindu-mi trupul că pe o șarja de oțel Strigătul păsării phoenix în noapte Am să-ți fac din cioburi, O pictură ca o melodie Fiecare ciob va spune povestea lui Iar pictura va cânta pe o mie de voci Iubito vreau să-ți atârn de picior Un munte plin de zăpada Care să-ți vorbească despre dragostea mea Și care să te împietrească în brațele mele

Nimeni nu ar fi crezut că în secolul 21 ne vom întoarce la naționalismul ortodox practicat de mișcarea legionară între cele două războaie mondiale. Este plin facebook-ul de postări care mai de care mai bombastice despre teme naționaliste sau ultraortodoxe. Tot felul de persoane dubioase care nu au nici o pregătire în domeniul istoriei debitează teorii sau copiază păreri ale unor pseudospecialisti și mai ignoranți ca ei. Curentul asta al dacologiei care susține că poporul dacilor este defapt strămoșul civilizației și al poporului român am crezut că a fost demontat odată pentru totdeauna. În realitate civilizația dacilor este extrem de rudimentară și puțîn cunoscută. Nu se cunosc mai realizări ale acestei civilizații. Nu există o scriere a acestei civilizații . În nici un caz nu putem compară acesta civilizație traco-dacă cu alte civilizații antice precum cele ale mesopotamienilor, a fenicienilor, a egiptenilor sau chiar a chinezilor sau a incașilor. Pe suportul acestei teori pe cât de

Noi ne-am născut între două lumi, între noapte și zi, între apă și pământ, între două secole, între două milenii. Asta este norocul și blestemul nostru. Noi am făcut o revoluție ca să scoatem țară asta din negura comunismului și să o plasăm în realitatea de astăzi. Poate că  revoluția s-ar fi declanșat oricum din cauza condițiilor geopolitice însă generația noastră este cea care a sprijinit necondiționat acesta schimbare fără precedent în viață noastră cel puțîn până acum. Iar schimbarea asta a fost pentru noi ca și cum ne-am dat foc la casă singuri. Este ca și cum ne-am dus la piață și când ne-am întors acasă am găsit o altă lume. Am găsit o altă casă, o altă ușa, alți oameni în casă, alte aparate etc. Și noi a trebuit să ne adaptăm din mers așa cum ne-am priceput la  schimbări foarte radicale. Oricât de vizionari am fi fost noi nu am fi bănuit niciodată că în 2015 ne vom plăti apă, gazul , curentul electric de la un calculator sau că ne vom comandă mâncare prin internet, că vor di

Iubita mea are o barcă. A urcat în ea și a plecat Eu am rămas pe mal Barcă se face din ce în ce mai mică Până devine un punct. La orizont. Apoi dispare definitiv.

Alunec în dimineața asta E pură E sigură  E îmbrățișată de timp E plină de ușurătate E o bijuterie de la cavalerul nopții E revanșa după câteva ore fără pasiune. Cei mai frumoși oameni Îi văd astăzi laolaltă, Așa cum mi se părea mereu înainte Peste tot că sunt oamenii. Cele mai intense doruri Devin tatuaje pe buricele degetelor. Aș putea să le șterg frenetic Aș putea...  Dar nu pot. Le admir și mi se pare  Că e indicat să devii delicat Și protectiv Cu ceva ce nu poți schimba. Ce mă face să devin un robot? M-a întrebat. Cum poți să rămâi doar o carcasa Fără suflet. Cum aș putea trăi altfel această dimineață? Îți răspund eu pasivo-afectuos. Orgasmul nostru E tot ce am putut să pun deoparte. E tot ce pot să păstrez pe viitor. E tot ce mă poate face să cred că suntem liberi E tot ce poate să -mi așeze sentimentele. De undeva din pasiunea  Nepierduta a orânduirii Ochiul dimineții se deschide Și mie îmi pare că- i un șarpe

A m început să trăiesc atunci când toți credeau că am murit N u știu viața când am risipit-o C um oare voi trăi eu fără tine până mâine U mbra amintirii tale se va întinde în inima mea Ț intuit pe crucea iubirii voi muri A cum și pururea în vecii vecilor

Ce ascunde defapt afirmația sunt liber să fac ce vreau? De obicei se referă la morală. Adică sunt liber să încalc regulile de morală pentru că nimeni nu mă poate sancționa. Foarte interesant este de pus problema altfel. Am toată libertatea din lume, aș putea să fac toate lucrurile imorale cu putință, și cu toate ăsta aleg să nu le fac. Cine este cu adevărat liber? Cel care face lucruri care contravin moralei sau cel care alege să nu facă lucrul acesta? Lucrurile astea au legătură cu emanciparea. Oamenii se consideră emancipați dacă fac lucruri interzise moralei și permise bineînțeles de lege. Emanciparea este o evoluție de formă nu de fond. Fondul rămâne același. Fondul se modifică prin alte acțiuni, mult mai consistente. Și dacă oamenii aleg să nu se mai emancipeze? Să nu mai își schimbe formă. Asta nu e formă supremă de libertate? În fond și credința în Dumnezeu este o formă de cenzurare, de îngrădire autoimpusă. Poți să fii credincios sau poți să nu fii. Și unii oam

La malul marilor mele Nu mai bat valurile tale iubito Au înghețat scoicile în miezul verii Și miroase a neputință Viermii de mătase au țesut o pânză Din care nu mai pot să ies Te-ai schimbat iubito Și eu parcă m-am spulberat Hai iubito să refacem castelul Din cioburi și regrete sparte Să ne ridicăm în orgasme până la cer Pe nopțile nedormite de îndoieli și suferințe Nu lăsa iubito îndoială Să-ți macine iubirea Întoarce-te la mine Cu toate ploile, cu vântul