Alunec în dimineața asta
E pură
E sigură
E îmbrățișată de timp
E plină de ușurătate
E o bijuterie de la cavalerul nopții
E revanșa după câteva ore fără pasiune.
Cei mai frumoși oameni
Îi văd astăzi laolaltă,
Așa cum mi se părea mereu înainte
Peste tot că sunt oamenii.
Cele mai intense doruri
Devin tatuaje pe buricele degetelor.
Aș putea să le șterg frenetic
Aș putea...
Dar nu pot.
Le admir și mi se pare
Că e indicat să devii delicat
Și protectiv
Cu ceva ce nu poți schimba.
Ce mă face să devin un robot?
M-a întrebat.
Cum poți să rămâi doar o carcasa
Fără suflet.
Cum aș putea trăi altfel această dimineață?
Îți răspund eu pasivo-afectuos.
Orgasmul nostru
E tot ce am putut să pun deoparte.
E tot ce pot să păstrez pe viitor.
E tot ce mă poate face să cred că suntem liberi
E tot ce poate să -mi așeze sentimentele.
De undeva din pasiunea
Nepierduta a orânduirii
Ochiul dimineții se deschide
Și mie îmi pare că- i un șarpe încolăcit
În jurul unui cărbune încins.
Dacă mă uit de aproape
Văd șarpele dublu
Pare a fi doar o poză
Pare a fi doar o amintire.
Însă veninul lui
Se împrăștie în dimineața asta
Să mă facă să simt
Că din nou pot să simt
Că din nou pot să văd și să simt
Că din nou îmi place să aud că pot să văd că simt
Doar să îmi dea un antidot necesar probabil
Pentru sângele meu însetat de nebunie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu