Ce ascunde defapt afirmația sunt liber să fac ce vreau?
De obicei se referă la morală. Adică sunt liber să încalc regulile de morală pentru că nimeni nu mă poate sancționa.
Foarte interesant este de pus problema altfel. Am toată libertatea din lume, aș putea să fac toate lucrurile imorale cu putință, și cu toate ăsta aleg să nu le fac.
Cine este cu adevărat liber? Cel care face lucruri care contravin moralei sau cel care alege să nu facă lucrul acesta?
Lucrurile astea au legătură cu emanciparea. Oamenii se consideră emancipați dacă fac lucruri interzise moralei și permise bineînțeles de lege.
Emanciparea este o evoluție de formă nu de fond. Fondul rămâne același. Fondul se modifică prin alte acțiuni, mult mai consistente.
Și dacă oamenii aleg să nu se mai emancipeze? Să nu mai își schimbe formă. Asta nu e formă supremă de libertate?
În fond și credința în Dumnezeu este o formă de cenzurare, de îngrădire autoimpusă. Poți să fii credincios sau poți să nu fii. Și unii oameni, se pare că cei mai mulți, aleg să-și cenzureze comportamentul și să renunțe deliberat la libertatea aia supremă.
Deci mai lăsăți-mă cu tâmpenia asta: sunt liber să fac ce vreau.
Ești liber să fi prost.
Ești liber și să mori din punctul meu de vedere.
Comentarii
Trimiteți un comentariu