Primăvara ne-a
întors plapuma apăsătoare de gânduri negre
De sub straturi
albe de zăpadă adânca și nesfârșită
Respiram prin
muguri de ghiocei obraznici care se întind
Degetele
străbunilor răsfirate spre lumina călduroasă a soarelui
Ne trezim din
amorțirea nemișcată a strigatelor de lupi flamanzi
Care ne bântuie
sufletele înfricoșate de atâta rece
Miroase a
dragoste în seva adâncă și reavănă a brazdelor de pământ
Se uita iarăși
Dumnezeu la noi prin ochiul lui de sfințenie
Am murit și ne-am
îngropat în lunga noapte a așteptării
Acum reînviem și
ne înălțam la cer , la soare cu glas de păsări nebune
Umbla prin noi un
sânge de cal arab și jar de foc țigănesc
Al nostru e iar
pământul și noi suntem ai lui
Comentarii
Trimiteți un comentariu