Treceți la conținutul principal

Cetățeanul și Fiscul

articol publicat pe Republica


Pe vremea lui Ilie Moromete statul venea sa-și ia partea în curtea omului întruchipat în Jupuitu, autoritate înfiorătoare care se repezea sa ia lucrurile sau animalele din gospodăria cetățeanului. Astăzi însa noi ne prezentam civilizați la dispoziția statului în diverse locații alese după criterii aleatorii sa ne punem bine cu fiscul , cu Jupuiții de astăzi.
Pentru ca vine o vreme în viata oricărui cetățean de nădejde când trebuie sa-și plătescă taxele către stat. M-am pregătit înainte psihologic sa nu ma enervez indiferent ce s-ar întâmpla, indiferent de absurdul situației sau al provocărilor la care sunt supus. Trebuie sa obțin certificate fiscale pentru societatea la care lucrez pentru un leasing .
Ma duc întâi la Administrația fiscala, bineînțeles lume ca la demonstrație, întreb, găsesc un automat de bilete de ordine și în final ajung în fata ghișeului deservit de o funcționară plictisita. Îmi spune ca trebuie sa ma duc la un alt ghișeu unde trebuie sa solicit fisa fiscala. La ghișeul respectiv o alta coada, nici nu îndrăznesc sa ma gândesc sa intru în fata la gândul ca voi fi linșat, ma așez cuminte ultimul la rând. Nu avansa și îl întreb pe cel din fata mea ce se întâmpla. Se instalează un program în sistem, îmi răspunde acesta, eu rămân uluit dar calm. Dupa o jumătate de ora în care lumea ii înjură printre dinți pe cei care au avut inițiativa asta ingenioasa de a instala programe în timpul programului(sic) cu publicul coada mai avansează. Când mai am doua persoane în fata se anunță ca vine pauza de masa de jumătate de ora și nu se mai iau solicitări, intru în panica, ma agit cumva și ajung pe muchie de cuțit ultimul servit înainte servirii masei la Adminstratia financiara, fericitul posesor al fisei fiscale. Pe fisa asta fiscala , un pomelnic cu cifre înșiruite pe coloane nesfârșite deslușesc ca avem datorii dar și un sold achitat în plus anul trecut care ar acoperi datoriile.  Bineînțeles ca penalitățile fac ca datoria sa fie mai mare decât suma deja plătita. Dupa pauza de masa ma duc la prima funcționară care acum vorbește la telefon. Închide telefonul, apuc sa-i spun repede jumătate din problema când apare din senin un contribuabil avantajat care ii întinde direct pe birou lângă ea un maldăr de hărții începând sa-i explice o chestie complexa. Nu ma enervez pentru ca risc sa intru în dizgrație și nu asta e scopul. Îmi explica în cele din urma domnișoara plictisita ca trebuie sa depun o cerere de compensare la care o sa-mi răspundă ei peste treizeci de zile. E absolut inutil pentru ca noua ne trebuie actele în câteva zile. Ma duc totuși la registratura și fac cererea asta , acolo sunt doua doamne spre vârsta de pensionare care ma privesc ca pe un ciclop. Nu știu care dintre ele îmi va lua cererea pentru ca nici una nu se arata disponibila pentru problema mea. In cele din urma se ridica una dintre ele de parca am chemat-o de acasă și îmi înregistrează cererea. Cat despre plătit , nu mai este timp, vin a doua zi.
A doua zi ma duc la casierie, înainte de a ajunge însa la casierie mai trec pe la un birou unde o operatoare respingătoare îmi face o hârtie de plata. In urma prețioaselor indicații ma duc sa-mi cumpăr un dosar, îmi strâng toate actele în șinele de carton și împreuna cu încă o cerere solicit Certificatul Fiscal. Ultimele cuvinte ale funcționarei de la Administrație sunt: Mai treceți dumneavoastră pe aici, oricum nu săptămâna asta ca avem mult de lucru. Ies năuc dar liber din clădire. Ma suna băiatul de la leasing sa-mi spună ca trebuie sa mai iau un alt Certificat fiscal și de la Direcția de Taxe și Impozite. Ce?
Aflu și eu ca mai exista o alta instituție, Direcția de Taxe si Impozite , care nu este Administrația Financiara si care impozitează și taxează și ea după cum ii spune  numele. A trei-a zi ma hotărăsc sa merg la prima ora sa rezolv operativ problema, caut silitor pe google sediul, programul , actele necesare. Ma prezint la ora opt de dimineața la ușa respectabilei instituții dar se pare ca și ceilalți o suta de contribuabil deja prezenți acolo au gândit ca mine. Vorbesc cu un gardian bătrân și serviabil care e pe post de birou de informații unde trebuie sa ma prezint sa-mi rezolv problema. Înauntru într-un spațiu restrâns încap incredibil de mulți oameni, nu as fi crezut. Pe lângă înghesuiala asta maldăre de dosare pe holuri ca niște situri arheologice, ma gândesc ca toata istoria lumii e intre filele acestor bibliorafturi. Cel puțin istoria fiscala a impozitelor și a taxelor. La ghișeu merge ciudat de repede, o grasa blonda care privește prin mine îmi spune ca am de plătit niște taxe mărunte la casierie.  Taxe mărunte dar coada e lunga. Ce e drept se poate plăti folosind cardul dar nu am cardul firmei asa ca trebuie sa optez pentru coada celor care plătesc cache. Ca mine încă vreo patruzeci de persoane. In fata mea o bătrânică slăbuță și vioaiei. Intra în vorba cu mine ca și cum ne cunoaștem de o viata. Îmi povestește ca a mai fost ieri aici și a mai stat odată la coada numai ca sa-i spună cât are de plata. Un domn respectabil își suna soția sa-i explice ca va întârzia pe termen nelimitat ca e coada și nu știe când scapă. Apare un individ în training care flutura o hârtie în mana. Discuta energic cu o funcționară și în final începe sa strige. Nu se poate sa ma chemați de cinci ori pentru aceiași amenda pe care am plăti-o de un an de zile. Asta e bătaie de joc. Am venit de fiecare data sa modificați în sistem și nici acum nu ați făcut-o . Eu ma gândesc în mintea mea ca asta e Tugurlan. Daca nu se potolește ăștia îl arestează. El continua: sunteți niște incompetenți, de câte ori nu aveți bani la buget ne puneți sa plătim amenzile din nou. In final femeile de la ghișeu cheamă gardianul, se produce o busculada, omul nu vrea sa iasă, gardianul îl împinge, pana la urma ajung amândoi înspre ușa de ieșire din instituție. Noi rămânem oarecum înspăimântați la coada. Bătrâna din fata mea îmi șoptește ca omul are dreptate, se poarta cu noi ca și cum am fi animale, nu-i mai satura Dumnezeu. Lumea începe sa vocifereze mi-e teama ca începe o revoluție. Ajungem în final la mult râvnitul ghișeu al casierie. Bătrâna din fata mea se metamorfozează dintr-o data și din persoana revoltata și nemulțumită devine extrem de amabila și vorbăreață cu funcționara de la casierie. In final o aud clar cum ii mulțumește, ma gândesc pentru ce ii mulțumește. Dupa ce plătesc sumele datorate ma duc înapoi la biroul unde nu mai este grasa blonda ci un băiat tânăr îmbrăcat frumos cu un zâmbet optimist. Devin și eu optimist ca voi termina astăzi după cum mi-am propus. Îmi cere actele în trei exemplare, scriu și semnez pe o mulțime de hârtii conform cu originalul, și în cele din urma le ia. Ma bucur. Degeaba, îmi spune ca ma suna el când e gata, sa nu mai vin pana nu ma suna el. Eu îmi dau seama ca asta e o fenta cum zic tinerii de astăzi: Si când o sa ma sunați ? Maine? El zice: Da, Eu: Pe la ce ora? El: Pe la unsprezece. Tot e ceva, am obținut o promisiune.
A patra zi ma duc pe la zece în mod preventiv și parca având o presimțire. Cum ma vede tânărul îmi și spune ca e bine ca am venit, mai trebuie o hârtie. Ce hârtie? Certificatul Fiscal al celeilalte firme, cea care cumpăra. Il am . Bun, în trei exemplare semnat și stampilat. Alerg la un xerox care nu e foarte departe și e plasat oarecum strategic fata de instituție, ma întorc, ii dau actele și îl întreb cu grija: Când iau Certificatul Fiscal? Pai astăzi nu se poate, mâine. Ma grăbesc ii spun eu, ma așteaptă cei de la firma cu actele, e prea mult. Aici băiatul se transforma, nu mai e agreabil , pare plictisit de mine dar devine și agresiv: Nu se poate, nu are cine sa semneze hârtiile astea, degeaba bag lucrarea la semnat ca nu are cine sa o semneze. Încercați în după amiaza asta poate reușesc ceva dar nu va garantez.
Mi-am dat seama ca dacă nu insist o sa pierd, o sa ma lungească pana la pastele cailor asa ca după ora unu m-am înființat la biroul funcționarului atomic. De data asta nu ma mai privește cu prietenie, simt chiar ca ar fi foarte bucuros dacă nu m-ar mai vedea acolo. Eu însă sunt insistent, stau acolo ca o piază rea. Nu ii spun nimic, oricum el știe de ce sunt acolo, și nu plec. Ii vad pe toți funcționarii ăștia purtători de hârtii gata sa primească o ciocolata, un pachet de cafea, un plic  sa-ți rezolve o problema pe care oricum trebuie sa o rezolve. Aud conversațiile dintre ei, salariile sunt mici, nu au unde sa meargă la un alt loc de munca, sunt blazați și profund demotivați. Într-un final, după vreo doua ore apare și omul meu fericit cu hârtiile  stampilate și semnate de persoana aia importanta. Îmi spune vesel: Ați avut noroc.
Eu ii răspund sceptic: Da, am avut noroc, iar în mintea mea ma gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă nu aveam noroc.   
 Imagini pentru cetateanul si fiscul

 

Postări populare de pe acest blog

Despre mecanica coruptiei

articol publicat pe Republica


Corupția și lupta împotriva corupției au devenit extrem de populare după ce au ajuns redute in politica pe arena dezbaterilor publice.Uneori am impresia ca vorbim despre bombe atomice, dezamorsarea fenomenului este complicata și stârnește pasiuni interesate. Pana la urma ce este corupția, cine sunt corupții și ce vor ei? - parafrazând o celebra zicere postrevoluționară. Daca ne ducem la Dex o sa vedem ca vorbim despre o abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. Destul de vag și general, dacă ne ducem la incriminarea legislativa aflam ca infracțiunea de corupție defapt privește o paleta mai larga de infracțiuni începând cu darea și luarea de mita, spălarea de bani, furt, frauda, favoritism, clientelism, evaziune fiscala,  etc. Mai aflam ca poate exista mica corupție  dar și marea corupție. Mica corupție este specifica oamenilor mici, obișnuiți, asa ca noi,  cei care dau o atenție la ghișeu, la autorități, care duc o ciocolata și un pachet de c…

Debut

Sa spunem ca mi-am luat inima în dinți și am trimis câteva poezii la Cenaclul literar Noduri și Semne din Galați.
Din punctul meu de vedere un debut oficial târziu, când fructele s-au copt în copacul meu singuratic, plin de amintiri și fluturi năuci.
Câteva omizi mănâncă frunze ca sa le crească aripi cât pentru o viata trăita.




Sa bem deci o cupa de șampanie amestecata cu vin pelin pentru eroism și curaj. Niciodata nu e prea târziu, uneori e prea devreme. 



Daca ma cautați nu sunt acasă, am plecat pe Luna sa petrec cu iubita mea care scrie poezii.






Mobbingul sau teroarea organizata in firma

Nu mi-am imaginat ca schimbările de la Revoluție vor merge pana aici. In cadrul relațiilor de munca. Daca înainte deteriorarea relațiilor de munca intre colegi sau cu echipa de conducere avea deseori o nota politica, măcar ca și justificare, acum , terorizarea salariatului la munca a devenit un sport național. Si nu din rațiuni politice, ci din rațiuni de eficienta și rentabilitate.  Bolile secolului asta sunt fără doar sau poate bolile psihice. Depresie , anxietate, boli răspândite pe scara larga. Degenerarea acestor boli psihice duce la afecțiuni mult mai grave. Iar o mare parte a cauzelor declanșării acestora este chiar locul de munca, serviciul . Fenomenul asta este atât de răspândit încât deja se studiază in școli, se fac sondaje, analize, începe sa fie definit din ce în ce mai precis, se fac reglementari legislative.  Este o boala cronica a societății moderne. Multa lume o recunoște însa se pare ca încă nu avem medicamentul necesar. Nu  este intenția mea sa dezvolt un studiu pe…

Plumbuita

Cuvântul mahala nu are nimic peiorativ la originea lui. In turca mahala înseamna o parte a orașului. Inițial tot Bucureștiul era o suma de mahalale. Ulterior, după ce moda occidentala a intervenit în viata bucureștenilor, mahalaua a rămas acea parte a orașului care nu s-a aliniat modernizării si a căpătat un sens negativ. In mahala oamenii nu s-au descotorosit de obiceiurile vechi orientale, au rămas ancorați in epoca fanariota. Viata in mahala a rămas atârnata in timp ignorând trecerea acestuia.  Plumbuita este una dintre ultimele mahalale din Bucureștiul de astăzi. Atunci când m-am mutat in Plumbuita, zona din vechiul cartier Colentina, la ieșirea din Bucuresti prin Doamna Ghica, Voluntari, Afumați spre Moldova, pe strada încă mai erau cișmele,nu era canalizare,  existau case fără electricitate. In Plumbuita toată lumea știa totul despre toată lumea. Se trăia după un ritm de viata lent, orice schimbare de pe strada devenea un eveniment important pentru toți locuitorii. Din capul lo…

Certat cu lumea

Daca gafai nu va mirați, am fost hăituitșilinșatPe străzileorașului minunatDe oamenii blânzi cu fete lungiCare slujesc la templul întrebărilorfărărăspunsM-au judecat într-un proces înpiața publicaPentru ca am ras printre flori de cireșîn luna maiPentru ca am cantat la fluier din os de unicornSi nu am vrut sa beau apa din izvoarele lorAsa ceva nu s-a mai auzit în minunatul orașAl oamenilor blânzi cu fete lungiApoi m-au alungat din lumea asta Mi-au spart capul cu verbe și adverbeCu laturi șimurături, cu măgariiși mojiciiM-au strivit în menghina moraleiM-au înjunghiat cu arma vigilentei Abia am scăpat din mana lorPe străzi mici șiîntortocheate