O definiție. Religia este instrumentul prin care cei care conduc popoarele reușesc să stăpânească oamenii prin promisiunea unui Paradis după Sfârșitul Lumii.Adică îndură astăzi ca să-ți fie bine în viață de apoi. Religia oferă iluzia unei vieți fericite însă după moarte. În viață asta trebuie să fim cât se poate de ascultători și docili, lipsiți de dorințe și năzuințe.
Pe drumul desăvârșirii spirituale, pregătirea pentru judecată din viața de apoi, omului îi sunt date încercări. Încercările au rolul de a șlefui sufletul omului și de al scoate la lumina ca pe un diamant. În felul acesta drept credinciosul nu trebuie să cerceteze adevărurile axiomatice emise de Biserica. Crede și nu cerceta.
Eu cred în existența lui Dumnezeu dar nu înțeleg cum a putut să ne trimită o asemenea instituție pe cap cum este Biserica. Biserica care în numele religiei jefuiește săracii și îi îmbogățește preoții. Că au și ei nevoile lor.
Apoi veșnică amenințare cu Apocalipsa și Iadul ca și cum suntem niște copii pe care trebuie să-i sperii bine să nu iasă din casă și să meargă la culcare. Am văzut preoți bătrâni care prorocesc Sfârșitul Lumii pentru că lumea și-a pierdut credința. Vom arde în focurile Iadului, ne vor fierbe în cazane de smoală, și va fi noapte fără de zi. Asta pentru că Dumnezeu ne iubește.
Care este diferența între jihadismul islamic și fundamentalismul ortodox? Pe oricine încearcă să emită o altă părere în legătură cu Biserica Ortodoxă, de exemplu dacă constați cu multă decentă că această instituție este extrem de bogată, că nu respectă nici o lege în țară asta,etc, vor sări o seama de teologi și laici gata să-l linșeze. În România, în care 90% din populație se declara de confesiune ortodoxă, Biserica, în special cea ortodoxă, exercită un control de monopol asupra conștiinței umane. În școală copiii noștri învață istoria religiei ortodoxe, biserica controlează cu atenție ce învață copiii noștri fără că noi să putem face mare lucru. Biserica controlează fonduri financiare masive. Nu văd deloc legătură între toate acestea și Biblie sau Dumnezeu.
Știm deja din istorie că pentru religie s-au pornit războaie îndelungate și sângeroase, tot religia este cea care a făcut să se omoare cetățeni ai acelorași popoare, copii cu părinți, frați și surori. Și asta în numele lui Dumnezeu care dorește armonie, dragoste, iubire și înțelegere.
Deci, este religia opiumul popoarelor așa cum spunea Marx?
Comentarii
Trimiteți un comentariu