Treceți la conținutul principal

Când începe anchetarea revoluției de la 1848?

articol publicat pe jurnalul Bucureștiului

Asistam uimiți la deschiderea unor procese referitoare la evenimente istorice din trecutul României. Se instrumentează dosarul Revoluției, se cauta vinovați și responsabili pentru evenimentele din decembrie 89 iar mai nou se cercetează legalitatea abdicării regelui Mihai din 30 decembrie 1947. Daca de la revoluție au trecut 28 de ani de la abdicarea regelui au trecut deja 71 de ani.
Memoria oamenilor se pare ca e foarte scurta, uitam ca în 89 trecerea de la regimul dictatorial comunist a lui Ceaușescu nu s-a făcut pe cale pașnică, conducătorii nu au vrut sub nici o forma sa cedeze puterea. Mămăliga romanească nu avea cum sa explodeze fără un impuls. Îmi amintesc perfect ca în perioada premergătoare Revoluției nu mișca nimeni în front, era o frica generalizata, nimeni nu mai spera ca vom scăpa vreodată de Ceaușescu. Cu toate ca era bătrân părea sa fie longeviv și deja oamenii îl vedeau pe Nicusor ca un continuator al socialismului către comunism în tărișoara noastră. Trăiam izolați într-o pușcărie extinsa cât o țara. Sigurele noaste forme de revolta erau bancurile și ascultatul posturilor de radio occidentale pe furiș într-o țara în care și pereții aveau urechi. Delațiunile ordinare erau la ordinea zilei iar securitatea avea grija sa știe și ce visam în somn. Informații diferite mai primeam doar pe calea undelor ascultând cu lumina stinsa și volumul la minim radio Europa Libera, însa și informațiile astea erau greu obținute din țara de redactorii postului de radio și în nici un caz nu anunțau evenimentele din 89. Aflam ca exista câțiva disidenți fata de regimul politic, disidenți care ori au plecat din țara ori se aflau arestați la domiciliu. Regimul părea mai puternic ca oricând. Nici măcar de celebra întâlnire privata dintre Ceaușescu și Gorbaciov unde cei doi s-au certat pana la a se lua la bătaie noi nu am știut. Conform propagandei a fost o vizita a Președintelui URSS la prietenul lui din România. Ne luasem gândul de la căderea comunismului, noi nu puteam spera nici măcar la înlăturarea lui Ceaușescu. Preocupările noastre atunci erau mai degrabă legate de procurarea hranei care se găsea cu dificultate, citeam foarte mult în lipsa oricărui alt mijloc de relaxare, ne cautam o alta lume în realitatea virtuala a carților.
Nici chiar în momentul în care au apărut primele tulburări de la Timișoara nu am crezut ca lucrurile vor evolua pana la o schimbare profunda a regimului. In momentul în care la televiziune romana de stat a apărut grupul acela pestriț de revoluționari nu mi-a venit sa cred, era ceva ce nu-mi putea închipui. Bineînțeles ca m-am bucurat însă pe de alta parte mi-a fost frica, era prea frumos sa fie adevărat.  Era ca un vis minunat  din care nu vrei sa te mai trezești.  Dar exista în mod evident și posibilitatea ca regimul sa se întoarcă, Ceaușescu sa revină, și atunci totul ar fi fost pierdut. Asta am simțit toți, am încercat sa ne mobilizam în asa fel încât sa nu pierdem capătul asta de frânghie care ne putea scoate din grota neagra a comunismului către lumina. Au apărut tot felul de informații, zvonuri, probabil chiar și manipulări voluntare sau involuntare. Pentru ca în România de atunci funcționa mai bine decât informarea oficiala sistemul de zvonuri prin zvoner și raspandac. La blocul nostru ne-am organizat voluntar sa facem de garda, fără arme, sa apăram blocul de teroriști. Existau zvonuri ca umbla babe cu farfurii de coliva din care scot pistoale și omoară cetățeni revoluționari. Mi-a spus cineva atunci ca un muncitor care pleca la servici la ora 5 dimineața a urcat în lift cu un necunoscut și a fost împuscat. Încet, încet s-a instalat o atmosfera de suspiciune generalizata, dacă vecinul este un terorist sub acoperire, dacă mătușa e defapt o contrarevoluționară, și mai ales ce ne facem dacă se întoarce Ceaușescu. Noaptea se auzeau tiruri de mitraliere urmate uneori și de lovituri de tunuri. Ne era frica în casa ca ne va cauta un glonț rătăcit. Se spunea ca armate e cu noi dar securitatea a rămas loiala dictatorului. Dimineața am fost sa iau pâine de la alimentara, o mulțime de filtre de securitate formate ad-hoc din revoluționari cu brasarde tricolore și pistoale mitraliera. Trebuia sa stai cu mâinile ridicate, te legitimau, toata lumea era suspicioasa. M-am hotărât sa merg în centru orașului sa particip și eu la Revoluție, m-am alăturat unui grup de oameni necunoscuți care fluturau un tricolor cu stema smulsa din mijloc. Am ajuns în fata statului major al armatei de la Orizont unde pe jos zăceau în mijlocul străzii câțiva oameni uciși. Spuneau cei de acolo ca i-a omorât armata pentru ca erau teroriști și au vrut sa intre peste ei în unitatea militara. Se trasese cu tunurile în apartamentele de vis-a vis de unitatea militara Defapt fuseseră luptători USLA care veniseră sa-i apere pe cei de la armata. Apoi la un moment dat s-a auzit o rafala de mitraliera care ne-a împrăștiat pe toți culcați pe burta ascunși după mașini sau tarabele din piață. Cumva am reușit sa ne continuam drumul spre centru pana am ajuns un fata Tribunalului sector 6. Acolo s-a pornit un tir puternic de mitraliere neîncetat. Ne-a împrăștiat definitv , pana la urma instinctul de supraviețuire a fost mai puternic decât avântul meu revoluționar. Am ajuns acasă însă nu m-am potolit, m-am organizat cu un coleg de la facultate sa mergem sa apărăm Politehnica de teroriști. Am aflat ca deja alți colegi erau acolo. Asa a a doua zi am plecat la Politehnica, colegii mei erau organizați în gărzi înarmate, aveau posturi de paza, mâncare, locuri de dormit.  Intre timp însa avusese loc procesul și execuția lui Ceaușescu. Lucrurile se calmase, nu mai era nevoie de lupta armata pe străzi. Asa ca nu am apucat și eu sa am o arma la Revoluție, sa ma laud la copiii mei.
Am primit la facultate ajutoare pentru Revoluție, rețin mai ales pachetele de cafea, cafea naturala, era ceva nemaivăzut. De obicei când aveam șansa sa bem o cafea naturala, lucru absolut fabulos pentru ca în comerțul socialist nu exista asa ceva, acest lucru se rezuma la o ceașcă minuscula. Acum ne-am făcut cafeaua într-un lighean în care am vărsat un pachet de cafea. Mi-a spus mie un prieten ca asa beau cowboy-i în America.  Spre seara am mers la restaurantul Turn și am comandat o sticla de vodca ruseasca originala Stolichnya. Cate vise, câte speranțe, revoluția învinsese, eram stăpânii lumii.
Luam toate ziarele care apăreau, direct din camion.
Au urma demonstrații, mitinguri, piața Universității, mineriade, toata viata aia tumultuoasa de după revoluție.
Iar astăzi înțeleg ca nu e bine ce s-a întâmplat, ca trebuia eventual sa avem autorizație de la primărie cum zice Iliescu. Revoluția nu s-a făcut cu autorizație, revoluția a fost din punctul de vedere al regimului comunist o tulburare a liniștii publice. Probabil ca ar fi trebui înăbușită sau reprimata. Nici nu vreau sa-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă revoluția nu reușea și se întorcea Ceaușescu. S-a format un grup de anchetatori care investighează legalitatea faptelor. Este ca și cum s-a întors Ceaușescu sa pedepsească răzvrătiții.
Acum, în comoditatea vieții capitaliste, niște pescuitori în ape tulburi cauta miezul din dodoasca. Ca de ce a condus Iliescu după Revoluție, ca toți care au condus au fost comuniști, ca dacă nu erau ei la conducere am fi fost în Paradis. Realitatea este ca la primele alegeri libere din România după Revoluție din 20 mai 1990 am fost reprezentantul unui partid istoric la secția de votare de unde locuiam. Prezenta la vot a fost unica, nu am mai văzut asa ceva la alte alegeri, iar Iliescu a câștigat cu peste 80% și în secția noastră. Nu s-a furat, nu s-a măsluit, asa s-a votat. Pana la urma Revoluția a adus democrația, iar democrația înseamnă libera exprimare. In România nu a existat o opoziție în perioada regimului comunist astfel încât romanii au votat comuniștii din rândul doi sau cum se spunea atunci comuniștii cu fata umana. Iliescu vorbea aceiași limba de lemn a activiștilor de partid, comunica pe înțelesul maselor, avea mesajele populiste și mobilizatoare pe care oamenii vroiau sa le audă. La alegerile din 20 mai eu l-am reprezentat pe Radu Campeanu. Tot la acele alegeri a mai candidat si Ion Ratiu. Oricare dintre ei ar fi meritat sa fie Președintele România, erau cu mult mai capitaliști și mai europeni decât Ion Iliescu, ar fi meritat sa fie președinții Romanii în fata tuturor președinților care au fost pana acum în România. Din păcate la acele alegeri au pierdut drastic și nemeritat. Calitatea celor doi candidați ca oameni politici a fost cu mult peste actuala clasa politica.
Începerea unui proces pentru anchetarea Revoluției este o rușine, chiar și numai ca imagine este o gafa uriașă. Ce învățăm noi din acesta acțiune, dacă un grup de oameni sprijinit de masele populare schimba o dictatura cu o democrație aceștia sfârșesc prin a fi judecați în democrație  pentru schimbarea pe care au făcut-o .
Se deschide un precedent periculos, mai nou casa regala din România dorește anularea actului de abdicare în urma căruia regele Mihai a părăsit tronul. Se uita ca a fost război, ca războiul a fost câștigat de URSS  iar România a fost considerata națiune învinsă. Pe cine da în judecata defapt casa regala din România? Ce dorește casa regala? Pana la urma noi suntem o republica și nu e normal sa întreținem și o casa regala anticonstituțională. Daca exista îndoieli , în mod cu totul excepțional pentru ca și acest lucru e anticonstituțional, se poate organiza un referendum care sa decidă dacă suntem republica sau suntem monarhie. Noi suntem obligați astăzi sa întreținem un aparat de stat adaptat formei de organizare republicane  dar și o casa regala fără nici un rol constituțional. Niciodată nu se găsesc bani pentru sănătate, învățământ, cultura, etc dar în schimb avem bani sa finanțăm casa regala.
In ritmul asta vom asista la începerea unui proces pentru revoluția de la 1848, pentru răscoala lui Gheorghe Doja, sa investigam războaiele daco-romane, sa ceara urmașii lui Cuza coroana pentru ca a fost înlăturat de monstruoasa coaliție ilegitim.
Daca nu sunt limite trebuie sa le punem.
Imagini pentru revolutia 1989
 


Postări populare de pe acest blog

Despre mecanica coruptiei

articol publicat pe Republica


Corupția și lupta împotriva corupției au devenit extrem de populare după ce au ajuns redute in politica pe arena dezbaterilor publice.Uneori am impresia ca vorbim despre bombe atomice, dezamorsarea fenomenului este complicata și stârnește pasiuni interesate. Pana la urma ce este corupția, cine sunt corupții și ce vor ei? - parafrazând o celebra zicere postrevoluționară. Daca ne ducem la Dex o sa vedem ca vorbim despre o abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. Destul de vag și general, dacă ne ducem la incriminarea legislativa aflam ca infracțiunea de corupție defapt privește o paleta mai larga de infracțiuni începând cu darea și luarea de mita, spălarea de bani, furt, frauda, favoritism, clientelism, evaziune fiscala,  etc. Mai aflam ca poate exista mica corupție  dar și marea corupție. Mica corupție este specifica oamenilor mici, obișnuiți, asa ca noi,  cei care dau o atenție la ghișeu, la autorități, care duc o ciocolata și un pachet de c…

Debut

Sa spunem ca mi-am luat inima în dinți și am trimis câteva poezii la Cenaclul literar Noduri și Semne din Galați.
Din punctul meu de vedere un debut oficial târziu, când fructele s-au copt în copacul meu singuratic, plin de amintiri și fluturi năuci.
Câteva omizi mănâncă frunze ca sa le crească aripi cât pentru o viata trăita.




Sa bem deci o cupa de șampanie amestecata cu vin pelin pentru eroism și curaj. Niciodata nu e prea târziu, uneori e prea devreme. 



Daca ma cautați nu sunt acasă, am plecat pe Luna sa petrec cu iubita mea care scrie poezii.






Mobbingul sau teroarea organizata in firma

Nu mi-am imaginat ca schimbările de la Revoluție vor merge pana aici. In cadrul relațiilor de munca. Daca înainte deteriorarea relațiilor de munca intre colegi sau cu echipa de conducere avea deseori o nota politica, măcar ca și justificare, acum , terorizarea salariatului la munca a devenit un sport național. Si nu din rațiuni politice, ci din rațiuni de eficienta și rentabilitate.  Bolile secolului asta sunt fără doar sau poate bolile psihice. Depresie , anxietate, boli răspândite pe scara larga. Degenerarea acestor boli psihice duce la afecțiuni mult mai grave. Iar o mare parte a cauzelor declanșării acestora este chiar locul de munca, serviciul . Fenomenul asta este atât de răspândit încât deja se studiază in școli, se fac sondaje, analize, începe sa fie definit din ce în ce mai precis, se fac reglementari legislative.  Este o boala cronica a societății moderne. Multa lume o recunoște însa se pare ca încă nu avem medicamentul necesar. Nu  este intenția mea sa dezvolt un studiu pe…

Plumbuita

Cuvântul mahala nu are nimic peiorativ la originea lui. In turca mahala înseamna o parte a orașului. Inițial tot Bucureștiul era o suma de mahalale. Ulterior, după ce moda occidentala a intervenit în viata bucureștenilor, mahalaua a rămas acea parte a orașului care nu s-a aliniat modernizării si a căpătat un sens negativ. In mahala oamenii nu s-au descotorosit de obiceiurile vechi orientale, au rămas ancorați in epoca fanariota. Viata in mahala a rămas atârnata in timp ignorând trecerea acestuia.  Plumbuita este una dintre ultimele mahalale din Bucureștiul de astăzi. Atunci când m-am mutat in Plumbuita, zona din vechiul cartier Colentina, la ieșirea din Bucuresti prin Doamna Ghica, Voluntari, Afumați spre Moldova, pe strada încă mai erau cișmele,nu era canalizare,  existau case fără electricitate. In Plumbuita toată lumea știa totul despre toată lumea. Se trăia după un ritm de viata lent, orice schimbare de pe strada devenea un eveniment important pentru toți locuitorii. Din capul lo…

Generația asasinilor cu sânge rece,

articol publicat pe republica și jurnalul Bucureștiului

Totul a început de la o discuție pe care am avut-o cu soția mea după ce a fost la o conferință a lui Jacques Salome. Mi-a povestit ca percepția mea despre deteriorarea moralei este una corecta dar și universala. Adica degradarea asta sociala nu are loc numai în România, ea se observa inclusiv în tarile dezvoltate, sau mai ales acolo. Cu toate ca în occident nu exista probleme materiale ca în  tarile  est-europene, cu toate ca ei nu au un trecut comunist, degradarea relațiilor interumane a căpătat o accelerație îngrijorătoare. Jacques Salome ne propune un exercițiu practic și instructiv, sa ne inventariem toți cunoscuții care ar veni sa depună o mărturie într-un proces în favoarea noastră și câți ar veni sa depună o mărturie împotriva noastră. Câți ne-ar recunoște calitățile și câți ne-ar denunța defectele. Câți ne-ar lauda și câți ne-ar critica. O sa observam ca foarte putini ar fi dispuși sa ne vadă calitățile și foarte mulți ne…