Bărăgan,

O dunga orizontala pe retina ochiului

Sus roșu de văpăi încinse,

Jos galben de recolte unduitoare

Si eu un punct minuscul pe tablou

Arșița usturătoare și sarea din ochi de la transpirație

Mai încolo o fântâna stand în cumpăna

Cimitirul satului uitat, năpădit de buruieni și cruci scufundate în pământ

Mirosul de pâine calda din căruța de la brutărie

Oameni mânioși cu mâinile cioturoase  care ridica sacii cu faina în spate

Hotii de cai din vechime ajunși astăzi hoți de găini

Ierni apăsătoare cu zapezi apocaliptice care acoperă tot satul pana nu se mai vede nimic

Îngropați în casele lor ca în propriile morminte

Vifor, crivăț, sfârșitul lumii

Sărăcie pe garduri și în sufletele pustiite ale țăranilor

Diamante ascunse in minele pline de noroi ale câmpiei

Vreau sa-mi dezgrop bunicii și străbunicii

Mosii si strămoșii

Sa-i întreb cine suntem noi, de unde venim ca sa știu unde ne ducem

Uneori am amintiri care nu sunt ale mele

Călărind cai mongoli pe întinderea desertului Gobi

Pe stepa buraganului tot întunericul lumii e topit în liniștea timpului

Care aici a stat în loc încremenit ca o statuie

Zilele sunt neschimbate de la începutul lumii

Nopțile sunt grele dar fertile, un cocon de matase

Din care dimineața răsare soarele pentru prima oara

Ma trezesc noaptea speriat in casa mea din orasul comod

Si-mi vine un dor de duca pe câmpuri întinse cât toata viata mea

Libertatea din cel mai pur și limpede izvor

Sa fug asa cum au făcut și cei ce m-au făcut

Pana cad obosit și împăcat la pământ,ma fac una cu pământul

Sa crească din mine pajiști verzi pe care sa alerge caii sălbatici în toate zările