Treceți la conținutul principal

Delatiunea la romani

M-am gândit la subiectul asta acum câteva zile când am recitit știri despre cazul inginerului Ursu, disident din epoca de aur ucis în beciurile securității de colegii lui de celula. Inginerul Ursu conducea un colectiv de proiectanți în cadrul unui institut de cercetări. O desenatoare din cadrul acestui grup a cautat în lucrurile lui și a găsit un jurnal al inginerului în care acesta își exprima opinii dușmănoase la adresa regimului. A făcut un denunț, mai întâi la nivelul directorului, după care s-a declanșat toată mizeria ticăloasa a aparatului represiv asupra inginerului Ursu sfârșind prin asasinarea acestuia într-un mod absolut bestial. Colegii si directorul institutului s-au poziționat imediat în tabăra celor care acuzau comportamentul inginerului , am putea bănui ca din motive de autoprotectie. Ceilalți implicați se vor apară ca si-au făcut datoria. Totuși dintre toate aceste figuri triste și sinistre care își cauta motivații pentru gesturile și faptele lor rămâne desenatoarea care a acționat voluntar și fără sa fie împinsa de nimeni. Ce a împinso pe acesta femeie sa facă acest denunț și mai ales cum mai poate ea trai ea cu ea în condițiile în care un om a fost omorât pornind chiar de la denunțul ei. Ce valori morale o stăpânesc pe o asemenea persoana? Chiar dacă era informatoare a Securitatii, lucru care oricum este de condamnat, aceasta femeie a făcut un denunț împotriva unui om care nu a deranjato cu nimic, un om care nu i-a făcut absolut nimic, nu i-a produs nici un prejudiciu. Opiniile inginerului Ursu nu avea nimic personal cu ea și reprezentau strict acțiunea lui personala în intimitatea unui jurnal. Inginerul Ursu nu era numai un inginer șef de colectiv, el avea preocupări chiar mai înalte, publicase un volum de poezii, colabora cu personalități ale lumii literare. Asta e una din cele mai mari drame ale societății romanești, pigmeii veniți direct din pădure care sar la gatul oamenilor pe care nu-i înțeleg cu mintea lor putina. Din punctul meu de vedere prima pe lista condamnaților pentru uciderea inginerului Ursu trebuie sa fie denunțătoarea lui. Sa fie anchetata în aceleași condiții în care a fost și inginerul Ursu. 

In societatea noastră delațiunea este privita în cel mai bun caz cu îngăduința. Din cauza fricii oamenii nu reacționează, nu vor sa ajungă și ei denunțați. La atât se rezuma acțiunea societății împotriva acestor oameni. Mai trebui sa vedem un alt aspect al psihologiei denunțătorului. El nu denunța pe cineva care ia făcut un rău sau ia adus un prejudiciu, el face acesta acțiune din spirit civic. Defapt o face din micimii, a invidiei, a răutății și veninului pe care îl are în suflet. Se bucura atunci când face un rău celui de lângă el sperând în felul acesta ca el se ridica pe sufletul chinuit al celui prins în efectele delațiunii lui. Caracterul celui care denunță este plin de frustrări și complexe de inferioritate, un om mic învins și ratat care nu se poate lupta cu viata in mod onest, un om care își dorește ridicare peste cadavrele celor din jur. 



Oamenii ăștia nu au dispărut imediat după Revoluție, oamenii ăștia s-au adaptat la noua realitate. Am fost la o secție de Politie pentru probleme administrative iar un lucrător din secție mi-a spus ca sunt tone de denunțuri depuse in zilele noastre. Evident ca am fost stupefiat pentru ca nu îmi mai puteam imagina ce pot sa denunțe astăzi romanii. Polițistul mi-a spus ca as rămâne uimit de motivele pentru care oamenii se reclama la Politie, lucruri mărunte pornite din răutate si dorința de a face rău unul altuia. 
Daca pe vremea lui Ceaușescu nemernicii astia erau invidioși pe un vecin, pe un coleg de serviciu sau chiar pe o ruda(au fost cazuri când soții s-au spionat) si așteptau după perdele la ferestre in întuneric sa vadă cum vine Securitatea sa-i ridice pe nenorociții pe care ei i-au turnat, astăzi gunoaiele astea fac același lucru având aceleași speranțe. Si-au schimbat numai motivele pentru care fac denunțuri. Scopul este același.
Nemernicii ăștia nu au dispărut odată cu epoca de trista amintire, ăștia au rămas printre noi ca niște șacali gata sa te atace când nici nu te aștepți.
Intre infractori si hoți exista coduri ale tăcerii, nu se denunța intre ei, asta e legea lor. Cei care denunța se poziționează in tabăra sifoanelor si urmează sa-si primească răsplata. Chiar dacă nu este onorabil ce fac acești infractori  pe ei ii pot înțelege pentru ca se protejează pe ei. In situația lor ei sunt direct prejudiciați de un denunț. Insa un om care nu are nici un interes direct sau indirect care depune un denunț numai din cauza invidiei sau a răutății care îl roade nu este de înțeles.
Poate ca pare un subiect plictisitor so marginal, însa atitudinea asta a noastră de toleranta fata de acești oameni a dus la degradarea societății în chiar fibra ei.  Oamenii nu mai au încredere unul în celalalt, oamenii se evita, nu vor sa-si vorbească, nu își împărtășească gândurile, opiniile, nemulțumirile. In străinătate romanii se evita, nu vor sa aibă de a face unii cu alții. Oamenii nu se mai vizitează acasă, nu vor sa mai fie cunoscute amanunte despre viata lor pentru a nu fi vulnerabili. Coeziunea sociala se pierde, spiritul de comunitate este complet distrus. Iar toate astea vin tocmai din frica de a nu fi victimele răutății si invidiei. 
Toti denutatori ar trebui judecati pentru faptele lor de incercare de a face rau. In felul asta societatea s-ar curata de putregaiuri. Comunitatea ar trebui sa-i cunosca si sa-i marginalizeze. Politia si celelate institutii ale statului care se bazează pe aceste denuturi trebuie sa-si facă treaba si sa descopere infractionalitatile si faptele ilegale prin forțele lor. 
Calitatea asta de turnatori in masa nu ne duce la nimic bun, o sa ajungem sa platim cu totii nepasarea si toleranta fata de fenomenul asta ata de nociv. 

   
     

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Plumbuita

Cuvântul mahala nu are nimic peiorativ la originea lui. In turca mahala înseamna o parte a orașului. Inițial tot Bucureștiul era o suma de mahalale. Ulterior, după ce moda occidentala a intervenit în viata bucureștenilor, mahalaua a rămas acea parte a orașului care nu s-a aliniat modernizării si a căpătat un sens negativ. In mahala oamenii nu s-au descotorosit de obiceiurile vechi orientale, au rămas ancorați in epoca fanariota. Viata in mahala a rămas atârnata in timp ignorând trecerea acestuia.  Plumbuita este una dintre ultimele mahalale din Bucureștiul de astăzi. Atunci când m-am mutat in Plumbuita, zona din vechiul cartier Colentina, la ieșirea din Bucuresti prin Doamna Ghica, Voluntari, Afumați spre Moldova, pe strada încă mai erau cișmele,nu era canalizare,  existau case fără electricitate. In Plumbuita toată lumea știa totul despre toată lumea. Se trăia după un ritm de viata lent, orice schimbare de pe strada devenea un eveniment important pentru toți locuito

Despre mecanica coruptiei

articol publicat pe Republica Corupția și lupta împotriva corupției au devenit extrem de populare după ce au ajuns redute in politica pe arena dezbaterilor publice.Uneori am impresia ca vorbim despre bombe atomice, dezamorsarea fenomenului este complicata și stârnește pasiuni interesate. Pana la urma ce este corupția, cine sunt corupții și ce vor ei? - parafrazând o celebra zicere postrevoluționară. Daca ne ducem la Dex o sa vedem ca vorbim despre o abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. Destul de vag și general, dacă ne ducem la incriminarea legislativa aflam ca infracțiunea de corupție defapt privește o paleta mai larga de infracțiuni începând cu darea și luarea de mita, spălarea de bani, furt, frauda, favoritism, clientelism, evaziune fiscala,  etc. Mai aflam ca poate exista mica corupție  dar și marea corupție. Mica corupție este specifica oamenilor mici, obișnuiți, asa ca noi,  cei care dau o atenție la ghișeu, la autorități, care duc o ciocolata și un pachet

Debut

Sa spunem ca mi-am luat inima în dinți și am trimis câteva poezii la Cenaclul literar Noduri și Semne din Galați. Din punctul meu de vedere un debut oficial târziu, când fructele s-au copt în copacul meu singuratic, plin de amintiri și fluturi năuci. Câteva omizi mănâncă frunze ca sa le crească aripi cât pentru o viata trăita. Sa bem deci o cupa de șampanie amestecata cu vin pelin pentru eroism și curaj. Niciodata nu e prea târziu, uneori e prea devreme.  Daca ma cautați nu sunt acasă, am plecat pe Luna sa petrec cu iubita mea care scrie poezii.

Mobbingul sau teroarea organizata in firma

Nu mi-am imaginat ca schimbările de la Revoluție vor merge pana aici. In cadrul relațiilor de munca. Daca înainte deteriorarea relațiilor de munca intre colegi sau cu echipa de conducere avea deseori o nota politica, măcar ca și justificare, acum , terorizarea salariatului la munca a devenit un sport național. Si nu din rațiuni politice, ci din rațiuni de eficienta și rentabilitate.  Bolile secolului asta sunt fără doar sau poate bolile psihice. Depresie , anxietate, boli răspândite pe scara larga. Degenerarea acestor boli psihice duce la afecțiuni mult mai grave. Iar o mare parte a cauzelor declanșării acestora este chiar locul de munca, serviciul . Fenomenul asta este atât de răspândit încât deja se studiază in școli, se fac sondaje, analize, începe sa fie definit din ce în ce mai precis, se fac reglementari legislative.  Este o boala cronica a societății moderne. Multa lume o recunoște însa se pare ca încă nu avem medicamentul necesar. Nu  este intenția mea sa dezvolt un st

Uneori îmi vine

Uneori îmi vine sa ies din plămada de pământ Să fiu un foc ce se înalță spre nori  Zburând cu aripi de înger prin văzduhul infinit Să mă întorc într-o ploaie roditoare peste holde Sunt un călător nestatornic pe drumurile mele Veșnic la răscruce de lumi Drumul a ajuns sa-mi meargă pe urme Prin locuri pe care nu le știe  Astăzi am cules un nuc stingher Care și-a găsit firav un loc lângă casa mea Ne-am făcut frați de seva Şi ne-am iubit ca doi îndrăgostiți