Nuculus

      Căldură  mare monșer  cum ar spune Caragiale. Pe căldura  asta ar merge o bălăceala , chiar și   la   ștrand   în  lipsa de alte perspective. Asa am gândit   în   weekend  trecut și  am hotărât   împreună  cu nevasta-mea sa merge la cel mai grozav ștrand  din Drumul Taberei. Bănuiam  ca o sa fie ceva aglomerație  dar m-am bazat și  pe faptul ca e ziua finalei și  probabil ca oamenii mai stau prin casele lor sa vadă  meciul, nu ca mine.            Calculul meu a fost absolut greșit . La stradul asta nu exista noțiunea  de capacitate, adică  aici câți  vin atâția  intra. Ca au loc sau n-au loc asta nu mai e problema lor. Pana la urma poți  sa plătești , intri, vezi ca n-ai loc și  pleci acasă . Noi ne-am încăpățânat  sa rămânem   și  sa ne sporim stresul unei zile liniștite  de duminica. Am dat vreo doua ture, nici un șezlong  liber, toate scaunele de la barul din mijlocul stradului ocupate, toate mesele arhipline, nu era loc nici sa treci pe drumurile de acces. Am găsit   î

Am fost nevoit sa ma deplasez împreună  cu soția  pana în  Alba – Iulia la o agapa tovărășească   împreună  cu toți  colegii de serviciu. Din păcate , cum se întâmplă  adesea, tocmai la un astfel de eveniment, mașina  mea nu a vrut sa mai meargă . Nu puteam sa ratez reuniunea asta atât  de rara asa ca am hotărât  sa mergem în  orice condiții . Dupa ce am consultat toate variantele, dorind totodată  sa fim în  pas cu vremurile, am decis sa apelam la serviciile de transport gen autostop de pe net. Daca la dus lucrurile au fost cât  de cât  previzibile și   în  limita așteptărilor , la întoarcere , am constat surprinși  ca mașina  ce urma sa ne aducă   acasă  era defapt un TIR. Asa ca mai de nevoie, mai din curiozitate, neavând   totuși   și  o alta varianta, am călătorit  de la Alba-Iulia la București  cu un TIR.  In final călătoria  s-a dovedit a fi extrem de interesanta.  Șoferul  era un  tânăr   isteț , de vreo 35 de ani care locuia pe lângă   București . Făcea  cursa asta de t