Călătoria cu microbuzul în România de azi, navetiști de rit nou,

Pentru mulți cetățeni din localitățile limitrofe Bucureștiului călătoria cu microbuzul spre și dinspre Capitala devine inevitabila. Liniile de transport publice, funcționează prost, sporadic iar uneori sunt suspendate pur și simplu în urma unor conflicte intre primarii.

Eu călătoresc de la Măgurele însă pot sa bănuiesc ca tratamentul asta pentru navetiștii de rit nou e aplicat tuturor celor din jurul capitalei. Principiul de baza e sa aștepți pe marginea drumului. poți sa fi chiar și în curte dacă stai la strada, și cu un gest energic eventual acompaniat de un strigat ferm iți manifesti dorința de a te urca în mijlocul de transport. Șoferul oprește, oriunde, chiar și pe pod, în intersecție, pe câmp, nu contează, clientul nostru stăpânul nostru. Înauntru aglomerație ca la ajutoare imediat în 90. Microbuzele sunt diferite, unele au scaune aliniate  cu fata spre șofer, altele au scaunele ca-n metrou, unele au doua uși, una în fata și alta în spate, altele au doar o ușă, nu e nici o regula. Nici măcar la culoare nu sunt la fel, albe, mov, galbene, după pofta inimii. Un singur lucru însă îl au în comun aceste microbuze, toate sunt născute pe vremea lui Gheorghiu Dej și sunt gata sa-și dea obștescul sfârșit în serviciu. Locuri libere înauntru nu sunt, înghesuială da. Șoferul, băiat din popor, iți ia banii sârguincios și te îndeamnă sa te duci pe culoar cât mai în spate. Nu e loc, stam lipiți unii de alții. Călătoria asta costa 2 lei cinci zeci, ca sa meargă și bogatul și săracul cum ar spune un mucalit care vinde mici în Obor.  Bilet nu primesc, nici nu îndrăznesc sa cer, aici toți se cunosc și practic eu i-am invadat. Oamenii merg parca de o viata cu autovehiculul asta, nu protestează, nu comentează, nu spera. Babe știrbe care își duc legumele la piață în Rahova, meseriași cu uneltele înghesuite într-o plasa de rafie, văzători, pensionari, o mamaie cu nepoți, pescari amatori, studenți, tot felul de lume. Mirosuri de o intensitate criminala, transpirație de la subțioară cu picioare nespălate și usturoi de la baba care merge în piață. Afara e o căldură ca pe vremea lu Caragiale, 36 de grade fără discuție, înauntru curg apele de pe noi ca în sauna. Geamurile sunt blocate, chepengul din tavan se deschide cu greu, o bătrână nesuferita striga sa nu deschidem ca o ia curentul. Se pornește o discuție colectiva, microbuzul merge foarte încet, șoferul mai vânează călători de pe marginea drumului, pana la urma ajungem într-o stație. Coboară oamenii ca dintr-o cușcă de tortura, urca niște nefericiți care nu știu cei așteaptă. Pe bordul șoferului nu ma e nici un buton funcțional, dealtfel mai exista doar găurile unde trebuiau sa existe butoane, ușa e legata cu un cablu sa nu zboare, șoferul e impasibil, vorbește la telefon cu un coleg și își bârfește  șefu. O balabusta cât China care abia se îndeasă pe culoarul dintre scaune ma înghesuie cu bagajele încât ma lipește de geamul din spatele vehicolului pana la senzația ca voi fi proiectat afara. Macar sa nu-mi pierd ochelarii Minunat.

Într-o după amiaza când m-am întors de la Ghencea spre Măgurele șoferul microbuzului a oprit mașina pe Antiaeriana colt cu Șoseaua Alexandrei și s-a făcut nevăzut într-un magazin de haine second-hand. A zăbovit acolo preț de câteva minute bune, timp în care a probat niște cămăși, a întrebat cât costa și a plecat din magazin revenind în mașină supărat. Ne-am reluat drumul de parca nimic nu s-a întâmplat. Alta data, un alt șofer a oprit în fata unui notar și a intrat înauntru sa-și rezolve ceva, apoi ne-a explicat ca nu are timp sa meargă în afara serviciului. Nimeni nu a comentat.

Dealtfel călătorii se cunosc intre ei, șoferul ii știe, vorbesc despre cine a mai murit, cine s-a mai căsătorit, cine s-a mai îmbătat. Într-o seara o femeie simpla care se întorcea în Măgurele ne-a spus: a mai trecut o zi, uite asa se duce viata noastră, uite asa îmbătrânim și murim.  Călătorind cu microbuzul, ma gândesc eu. Apoi a început o discuție lunga și colorata cu șoferul vorbareț pana am ajuns la destinație.

Uneori, în mod spectaculos, urca în microbuzele astea călători ce vorbesc în engleza intre ei, fizicieni probabil de la Institut, ma întreb oare ei ce spun de condițiile astea de călătorie, mai rău ca pe vremea ailaltă.

Odată mi-am amintit ca în Dubai mi-a arătat un prieten un autobus care nu avea aer condiționat, obligatoriu în Emiratele Arabe, doar un ventilator. Mi-a spus ca autobusul ala se umple de oameni la o temperatura de peste 40 de grade însă e numai pentru indieni. In Emirate indienii sunt cea mai ieftina forță de munca dar și cei mai numeroși.