M-am gândit la subiectul asta acum câteva zile când am recitit știri despre cazul inginerului Ursu, disident din epoca de aur ucis în beciurile securității de colegii lui de celula. Inginerul Ursu conducea un colectiv de proiectanți în cadrul unui institut de cercetări. O desenatoare din cadrul acestui grup a cautat în lucrurile lui și a găsit un jurnal al inginerului în care acesta își exprima opinii dușmănoase la adresa regimului. A făcut un denunț, mai întâi la nivelul directorului, după care s-a declanșat toată mizeria ticăloasa a aparatului represiv asupra inginerului Ursu sfârșind prin asasinarea acestuia într-un mod absolut bestial. Colegii si directorul institutului s-au poziționat imediat în tabăra celor care acuzau comportamentul inginerului , am putea bănui ca din motive de autoprotectie. Ceilalți implicați se vor apară ca si-au făcut datoria. Totuși dintre toate aceste figuri triste și sinistre care își cauta motivații pentru gesturile și faptele lor rămâne desenatoarea ca